Porțiunea de autostradă cuprinsă între Soimus și Simeria nu se mai închide din această săptămână. Restricțiile vor fi impuse din luna octombrie.

Având în vedere faptul că nu au fost finalizate toate procedurile necesare realizării racordului între Șoimuș și Simeria și pentru a nu ține închis inutil un sector de autostradă, conducerea CNAIR a convenit cu Antreprenorul ca instituirea măsurii de închidere efectivă a circulației să  fie luată în momentul în care vor începe lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție).

În urma discuțiilor dintre cele două părți, constructorul a confirmat că poate desfășura sub trafic anumite lucrări premergătoare și că nu este necesar să se închidă circulația prematur, deși exista o aprobare în acest sens cu data de 10.09.2018. Având în vedere situația,  s-a luat decizia ca măsura închiderii efective a circulației să fie amânată până pe data de 8 octombrie, moment în care vor începe lucrările propriuzise pentru racordarea celor două sectoare de drum.

Antreprenorul a dat asigurari că va lua toate măsurile pentru a eficientiza intetventța necesară realizării racordului și estimează că va finaliza lucrările în data de 15 noiembrie 2018.

Reamintim că circulația rutieră va fi închisă pe o lungime de aproximativ 13 kilometri pe tronsonul cuprins între nodul rutier Șoimuș și nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfășoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva.

Articolul precedentAmenzi de circa 42.000 de lei, aplicate, luna trecută, de polițiștii locali din Deva
Articolul următorInvestiții în viitor