Alergătorii din Deva, precum şi iubitori ai sportului din oraş, sunt aşteptaţi, duminică seară, la Teatrul de Artă, pentru un… „Antrenament mental!”. Se împlinesc doi ani de când membrii Asociaţiei „AlerT în Deva” scot oraşul la alergat, iar momentul va fi marcat printr-un eveniment.

Cu acest prilej, se va face o scurtă prezentare a rezultatelor obţinute pe parcursul acestui an, urmată de festivitatea de premiere a campionilor deveni, după care, cei prezenţi vor putea urmări piesa de teatru „Contract”. „Duminică, 9 decembrie, începând cu orele 18:30 (nu 18:31, nici 18:32, pentru ca noi suntem cei obsedați de cronometru), vă asteptăm la Teatrul de Artă Deva pentru un nou „Antrenament mental”. Și de data aceasta nu mai e o comedie, e chiar un Contract! Ioana Crăciunescu, Andreea Pascu, Roxana Olşanschi ne vor bucura sufletele cu o piesă de teatru tare bună. Intrarea este liberă, motiv pentru care vă puteți invita prietenii, vecinii, colegii. În deschidere, veți putea cunoaște și aplauda campionii noștri, cei care au pus Deva pe harta competițiilor de alergare. Așadar, luați-vă tricoul peste hainele alea bune (sau invers) și fuga la teatru!”, spun organizatorii.

La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi cunoscutul maratonist Spiritus Fidipide, venit să susţină şi să încurajeze alergătorii de anduranţă din Deva.

Articolul precedentSute de fotografii, expuse în tunelul „Hăl Mare” de pe traseul mocăniţei care făcea legătura între Hunedoara şi Ghelari
Articolul următorMai multe localităţi hunedorene vor avea internet gratuit în spaţii publice