Autoritățile locale de la Lupeni mai fac o încercare pentru a atribui contractul de aproape un milion de lei care are ca obiect servicii de catering în cadrul proiectului Bahtalo. Două licitații au mai fost organizate până acum, însă niciun ofertant nu a îndeplinit condițiile.

La prima procedură s-a prezentat un singur ofertant care, însă, nu a avut documentele prevăzute de lege. Cea de-a doua procedură care s-a încheiat pe data de 27 august a întâmpinat o problemă similară. Nu a fost depusă nicio ofertă, asta deși, la nivel teoretic, în Valea Jiului există societăți cu astfel de profil.

Primarul municipiului Lupeni susține că firmele de profil nu sunt interesate să participe la licitație din cauza prețului mult prea mic. În plus, acest preț trebuie mențiunut pe o perioadă de trei ani de zile.

Obiectivul contractului constă în asigurarea (prepararea, livrarea, servirea, debarasarea) unui număr stabilit de porţii de preparate de bucătărie, sub forma unui pachet format din felul 1, felul 2, desert, pâine şi apă minerală/plată. Durata contractului este dată de activităţile desfășurate în cadrul proiectului, respectiv 27 de luni din momentul semnării contractului de servicii.

 

 

Articolul precedentMamut energetic la un pas de colaps
Articolul următorRezultate finale Referendum în județ: Câți hunedoreni au pus ștampila pe „Da!”?