Majoritatea locuitorilor județului Hunedoara, care au mers, sâmbătă și duminică, să voteze la Referendum, s-au pronunțat în favoarea redefinirii familiei în Constituție. Aproximativ 78.000 dintre aceștia au pus ștampila pe „Da!” și doar un număr foarte mic de cetățeni ai județului, respectiv circa 5.700, dintre cei care au participat, s-au opus modificării Constituției, votând cu „Nu!”.

După numărarea voturilor, de la cele 524 de secții organizate la nivelul județului Hunedoara, Biroul Electoral Județean (BEJ) a transmis, astăzi, rezultatele finale obținute la Referendumul privind redefinierea familiei în Constituție, invalidat din lipsă de cvorum.

Astfel, în județul Hunedoara, la Referendum au votat 86.139 de cetățeni, din cei 388.390 de alegători înscriși pe listele electorale. Dintre cei care s-au prezentat la urne, 78.630 au pus ștampila pe „Da!” și 5.708 pe „Nu!”. 1.800 au fost voturi nule.

Prezența la urne a fost, în județul Hunedoara, de 22,19 la sută. Cei mai mulți dintre cei care au trecut pe la secțiile votare, pe 6 și 7 octombrie, au fost cetățeni din mediul urban (58.047), iar restul (28.163) din mediul rural. În cele două zile de desfășurare a Referendumului, la nivelul județului Hunedoara au votat cu urna mobilă 1.212 oameni, iar alți 8.090 pe listele suplimentare.

Articolul precedentA treia încercare pentru serviciile de catering de la Lupeni
Articolul următorModernizarea căii ferate dintre Simeria și Sighișoara, tot mai aproape de finalizare. Directorul CFR, în verificare