Autobuzele din Israel apar pe traseele din Deva. Personalizate de municipalitate

Autobuzele aduse din Israel au ajuns la Deva și, în câteva zile, vor fi puse în circulație pe traseele din oraș, potrivit primarului Florin Oancea (foto).

Este vorba despre opt autobuze, marca Volvo, pe care municipalitatea le-a închiriat din Israel. O parte dintre acestea au fost personalizate, inscripția având legătură cu faptul că, în 2019, Deva împlinește 750 de ani de atestare documentară. „Urmează să primim numerele și, fie mâine după-masă (n.red. miercuri, 27 martie), fie de joi dimineață, vor fi pe traseele din municipiul Deva”, a declarat primarul Florin Oancea.

La ora actuală, transportul public local în municipiul Deva este asigurat cu autobuze închiriate de la Timișoara. Edilul -șef al urbei spune că, pe o parte dintre acestea le va restitui societății de transport public local a orașului de pe Bega. „Vor mai rămâne doar trei autobuze de la Timișoara, fiindcă este nevoie și de rezerve”, a adăugat primarul Devei.

Surpriză „deconspirată”

Acesta a afirmat că a dorit să îi surprindă pentru deveni cu inscripțiile de pe noile autobuze care vor circula prin oraș, însă, a ales să „deconspire” surpriza. „Le-am personalizat cu „Deva750”(…) Autobuzele funcționează și arată foarte bine și sunt ferm convins că devenii vor fi mai mult decât mulțumiți fiindcă pentru ei am făcut acest efort”, a mai spus Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Reamintim că, Primăria Deva a închiriat, în toamna anului trecut, șapte autobuze Mercedes Benz Conecto, de la societatea de transport a Primăriei Timișoara. Măsura a fost luată ca o soluție salvatoare, după ce orașul de la poalele Cetății a rămas fără transport în comun, fostul operator care asigura acest serviciu refuzând să mai scoate autovehiculele sale pe trasee.

Articolul precedentCAMPIONI, FĂRĂ SUSȚINERE. Din lipsa banilor, jumătate din echipa „RobotX” Hunedoara ar putea rata „Mondialul” din SUA
Articolul următorANI, sesizată în scandalul voiajului la Madrid al fostului viceprimar al Devei