Conducerea Primăriei Deva a sesizat Agenția Națională de Integritate (ANI) și Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara, în cazul deplasării fostului viceprimar al orașului la Madrid, în Spania.

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a declarat că, organele abilitate au fost sesizate și vor ancheta cauza. „Am constatat că există discrepanțe în urma acelui decont care a fost trimis spre plată și hârtia oficială dată către agenția de turism, prin care s-a solicitat achiziționarea celor 20 de bilete de avion, pe ruta Deva -Sibiu-Munchen-Madrid. Ne-am dat seama că sunt neconcordanțe și atunci, primul lucru pe care l-am făcut, a fost să sesizăm Agenția Națională de Integritate pentru că este vorba despre conflict de interese, în mod clar. Am verificat documentele. În egală măsură, am făcut o plângere către Inspectoratul Județean de Poliție. Vor ancheta, vor studia acest caz, această speță, și se vor pronunța. Datoria mea, ca primar, ca și conducător al acestei instituții, a fost să transmit mai departe organelor abilitate să verifice ceea ce noi am găsit”, a spus acesta.

Răzvan Mareș, fost viceprimar al municipiului Deva, a fost acuzat că ar fi mers, în toamna lui 2017, într-o deplasare în capitala Spaniei în locul unor sportivi juniori de la echipa de futsal Autobergamo Deva. Fostul edil, actualmente consilier local, s-a apărat și a negat acuzațiile, afirmând că nu a luat locul niciunui jucător, fiind invitat de finanțatorul echipei.

Articolul precedentAutobuzele din Israel apar pe traseele din Deva. Personalizate de municipalitate
Articolul următorAngajații Complexului Energetic Hunedoara primesc 230 de lei cu ocazia sărbătorilor Pascale