Consilier județean, lobby pentru drumul spre Straja. Maria Ivăniși este consilierul județean a  cărei voce se face auzită ori de câte ori este vorba de dezvoltarea stațiunii montane Straja.

Maria Ivăniși (PSD) cere oficialilor Consiliului Județean Hunedoara, ca anul viitor, să aibă în vedere modernizarea întregului drum spre stațiunea montană Straja. Zona este una deosebit de importantă pentru turism.

„Reabilitarea acestui drum este foarte importantă pentru stațiunea Straja, având în vedere nu doar că este singura cale de acces în stațiune, ci și pentru că aici au loc numeroase concursuri internaționale de longboard, skateboard, ciclism, motociclism. După cum se știe, stațiunea Straja a cunoscut o dezvoltare de amploare, ca urmare a investițiilor efectuate de administrația locală, dar și de investitorii din zonă, ceea ce o situează în prezent pe locul trei în țară, ca stațiune de interes turistic, ca urmare a numărului mare de turiști care ne vizitează zona”, a spus în plenul Consiliului Județean Hunedoara, Maria Ivăniși (PSD)

Turismul este singura alternativă viabilă la minerit. În Straja pare ca toată lumea să fii înțeles acest lucru. Numai că pentru ca dezvoltarea să fie completă este nevoie și de implicarea Consiliului Județean Hunedoara, în administrarea căruia se află drumul care face legătura între municipiul Lupeni și stațiunea montană.

De-a lungul timpului Maria Ivăniși a ridicat problema stațiunii montane Straja, din postura de consilier județean. CJH a reușit ca, în urmă cu câteva săptămâni, să modernizeze circa 3 kilometri din drumul care face legătura cu stațiunea montană.

 

 

Articolul precedentUn pas pentru reducerea poluării din Hunedoara. Instalația de desprăfuire de la combinatul siderurgic, finalizată
Articolul următorFemeie păcălită să transfere 11.000 de euro în contul unui necunoscut