Ajutoarele continuă să ajungă la Vaţa de Jos, comună grav afectată de inundaţiile de la finalul lunii iulie. Cele 28 de familii hunedorene, din satele Basarabasa, Ciungani şi Prăvăleni, care au avut de suferit în urma viiturii înregistrată în urmă cu mai bine de o lună, au primit un sprijin financiar pentru achiziția de materiale de construcție, în valoare totală de 70.000 lei.

Ajutorul financiar a fost alocat familiilor ale căror case de locuit au fost afectate în urma inundațiilor, acestea constituind o prioritate, având în vedere că se apropie sezonul rece.

„În cadrul acestei campanii, fiecare dintre cele 28 de familii afectate beneficiază de un sprijin în valoare de 2500 lei, suma provenind din colecta organizată la toate parohiile din cuprinsul Episcopiei Devei și Hunedoarei, din totalul colectat urmând a fi sprijiniți și locuitorii afectați de inundații din alte județe ale țării, precum și frații afectați de incendiile din Grecia”, au anunţat reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Reamintim că, în urma inundaţiilor înregistrate la finele lunii iulie anul acesta, în comuna hunedoreană Vaţa de Jos, o femeie în vârstă de 70 de ani a murit. Apa a intrat în peste o sută de gospodării, provocând pagube însemnate.

Articolul precedentMunicipalitatea din Deva a găsit o soluţie să scoată transportul public local din „moarte clinică”
Articolul următorPetrila: Obiceiuri seculare valorificate într-un muzeu