Concert de succes al cunoscutei și îndrăgite formații „Holograf” la Deva. Trupa lui Dan Bittman a reușit, și de data aceasta, să smulgă ropote de aplauze din partea publicului numeros și entuziast, prezent, aseară, în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu.
Timp de două ore, publicul a fost cuprins de nostalgia unor hituri memorabile, precum „Primăvara începe cu tine”, „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, ,,Cât de departe”, „Și băieții plâng câteodată”, „Ți-am dat un inel”, „Banii vorbesc” și așa mai departe.

Spectacolul a fost savurat de cei prezenți, care au cântat și au dansat împreună cu artiștii. Dan Bittman, Edi Petroșel, Iulian Vrabete, Tino Furtună , Romeo Dediu, au revenit la Deva, cu un show ca o dragoste pentru o prietenie, de mai bine de 40 de ani, între „Holograf” şi public, iar prestasția lor pe scenă a fost răsplătită cu ropote de aplauze. Cei prezenți în sală au declarat că spectacolul a fost unul emoționant și că au trăit o seară de neuitat.
https://www.facebook.com/CentrulCulturalDeva/videos/2252750691610286/