S-a deschis oficial un spațiu în care pensionarii din Brad își pot petrece timpul. Acesta se află în Cartierul Orașul Nou, fiind dat în folosință la 1 octombrie, chiar de „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.

Primarul, câțiva consilieri locali, preoți, dar și mai mulți cetățeni din acel cartier -pensionari potențiali beneficiari ai acestui centru, au asistat la festivitatea de inaugurare.

Noul spațiu pentru desfășurarea activităților de recreere este dedicat, în principal, persoanelor vârstnice, după cum zice edilul șef al orașului. ‘Spațiul este pus la dispoziție de administrația publică locală conform Hotărârii Consiliului Local Brad nr. 133/2018. (…) Amenajarea acestui spațiu a fost o necesitate pentru ca cetățenii din acest cartier să poată petrece în condiții civilizate și confortabile clipe de relaxare”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

În interior, vârstnicii se pot juca table, se pot uita la televizor sau, pur si simplu, să stea „la o poveste”.

Articolul precedentFonduri europene pentru modernizarea unei școli din Petrila
Articolul următorPeste 10.000 de pensionari așteaptă recalcularea pensiilor