De la demararea lucrărilor de reabilitare a tronsonului de cale ferată Gurasada – Simeria (coridorul IV european), locuitorii Cartierului „Grigorescu” din municipiul Deva se confruntă, în permanență, cu trafic intens și acces rutier restricționat și îngreunat. În ciuda numeroaselor petiții și adrese către Ministerul Transporturilor, oamenii au rămas fără răspunsuri, iar situația din teren a continuat să se înrăutățească.

Prin intermediul deputatului USR Cătălin Drulă (Timiș), USR Deva a adresat o interpelare ministrului Transporturilor, Lucian Șova, în luna mai a acestui an, în legătură cu situația traversării la nivel cu calea ferată către cartierul Grigorescu. Scopul interpelării a fost de a afla dacă se are în vedere o modificare a proiectului reabilitării căii ferate Gurasada – Simeria în sensul suplimentării căilor de acces înspre cartierul Nicolae Grigorescu și care sunt soluțiile luate în considerare pentru a evita izolarea unui cartier întreg, aflat în plină dezvoltare și, respectiv, pentru a evita supra-aglomerarea traficului în zona menționată. În iulie, Ministerul Transporturilor a oferit un răspuns interpelării USR, prin care a confirmat faptul că proiectul de reabilitare a căii ferate nu cuprinde suplimentarea numărului de căi de acces rutier către acest cartier.

Nu e un caz singular

Reprezentanții USR Deva precizează că, au mai existat, în România, situații similare, în care CFR SA și constructorii au identificat soluții convenabile pentru toate părțile privind conectivitatea rutieră între zonele tranzitate de calea ferată. ”Din moment ce au existat situații similare, ar fi benefic să analizăm soluțiile aplicate în acele cazuri specifice, pentru a câștiga timp. Cetățenii care locuiesc în cartierul Grigorescu, precum și firmele care activează acolo nu pot aștepta la nesfârșit studii, analize și discuții pentru găsirea unei soluții concrete”, a declarat Pollyanna Hangan, președinte USR Deva.

Iată răspunsul Ministerului Transporturilor la interpelarea USR.

Citește și:

Un cartier întreg din Deva, izolat de restul orașului din cauza lucrărilor la calea ferată de mare viteză. „Suntem ca în ghetou!”

Articolul precedentUn cartier întreg din Deva, izolat de restul orașului din cauza lucrărilor la calea ferată de mare viteză. „Suntem ca în ghetou!”
Articolul următorCozmin Guşă: Partidul Realitatea are trei candidaţi bombă la europarlamentare