După mai multe ore de căutări, pompierii scafandri au reușit să găsească trupul neînsuflețit al tânărului care s-a înecat, astăzi, în lacul Făerag, din localitatea hunedoreană Certeju de Sus.

Trupul tânărului a fost găsit în jurul orei 18:30. Era aproape pe fundul lacului, fiind descoperit la adâncimea de șapte metri și la o distanță de aproximativ 12 metri de mal, cu vizibilitatea de 0,5 metri.

Mărturia cutremurătoare a uneia dintre fetele care erau împreună cu tânărul: „După cum i-am văzut figura, știa că se îneacă”

Una dintre cele două fete care erau alături de tânăr în momentul în care acesta a căzut în apă este tulburătoare. Aceasta a povestit că, băiatul a alunecat de pe salteaua pe care era și a căzut în lac. „Am fost toți trei pe o saltea mare, apoi ne-am întors și el a luat-o pe cea mică. Și pe noi ne împingea din spate. Nu știu cum s-a întâmplat. S-a dus salteaua într-o parte și a alunecat de pe ea. După cum i-am văzut figura știa că se îneacă. Nu am putut face nimic fiindcă nu știu să înot”, a povestit tânăra martoră la întreaga tragedie.

Reamintim că, tânărul, în vârstă de 25 de ani, s-a înecat duminică în jurul prânzului. Pompierii au reușit să găsească trupul neînsuflețit, după ore în șir de căutări intense în apele lacului.

Tăul Făerag, cum mai este numit, este cel mai vechi lac de acumulare din județul Hunedoara, cu o adâncime de aproape nouă metri. Nu este pentru prima dată când în acest loc se produc astfel de tragedii.

Articolul precedentCăutări intense în apele lacului Făerag, unde un tânăr s-a înecat
Articolul următorÎncep probele scrise la Bacalaureat. Câţi elevi hunedoreni s-au înscris la această sesiune a „examenului maturităţii”