Tragedie în localitatea hunedoreană Certeju de Sus, unde un tânăr, în vârstă de aproximativ 25 de ani, s-a înecat, astăzi, în lacul Făerag.

Pompieri hunedoreni, sprijiniți de colegi de-ai lor din județul vecin Alba, au intervenit la fața locului. Echipele de intervenție au căutat toată după-amiază în apele lacului.

Toată tragedia s-ar fi petrecut în jurul prânzului. „În jurul orei 12:30, a fost solicitat ajutorul la serviciul de urgență 112, în zona Tăul Făerag, deoarece o persoană de sex masculin s-ar fi înecat. Presupusa victimă are în jur de 25 de ani. La fața locului s -a deplasat personal specializat din cadrul ISU Hunedoara, în colaborare cu ISU Alba, fiind începute căutările. Din spusele apropiaților, victima împreună cu două fete și-ar fi dat drumul pe lac, plutind pe o saltea. Victima de sex masculin a alunecat și, neștiind să înoate, s-a înecat. La acest moment, căutările sunt în toi”, au transmis, duminică după-masă, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Articolul precedent100 de ani de predare în limba română
Articolul următorUPDATE -VIDEO| Tragedia de pe lacul Făerag. Scafandrii au scos la suprafață trupul tânărului înecat