Tinerii petrileni care studiază la universitățile din marile centre universitare caută soluții pentru dezvoltarea și promovarea localității din care provin. De această dată, o tânără studentă la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării pe specializarea Comunicare și Relații Publice din Cluj-Napoca și-a ales ca temă de licență viitorul orașului Petrila.
“În ce măsură documentarul Planeta Petrila ar putea ajuta la construirea brand-ului/identității orașului Petrila?”, este tema tinerei studente care apelează la cetățenii din orașul Petrila.
Răspunsurile colectate vor fi folosite doar în scop academic pentru realizarea cercetării unei lucrări de licență și pentru a vedea dacă există posiblitatea ca documentarul ”Planeta Petrila” să fie un instrument eficient pentru crearea identității orașului.
Planeta Petrila a devenit un brand recunoscut pe plan mondial. Chiar zilele viitoare, la Bruxelles va fi prezentat proiectul care a pus Petrila pe harta culturală a lumii.