Sindicatul „Solidaritatea” Hunedoara, de la Termocentrala Mintia, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) susține protestul aflat în desfășurare la Complexul Energetic Oltenia. Reprezentanții acestuia au anunțat, printr-un comunicat de presă, că se solidarizează cu acțiunea salariaților din CEO.

„Având în vedere protestul aflat în desfășurare la Complexul Energetic Oltenia și faptul că pentru siguranța Sistemului Energetic Național se apelează zilnic la importuri de energie electrică de peste 1.500 Mwh, membrii Sindicatului „Solidaritatea” Hunedoara”, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), se solidarizează cu această manifestare a salariaților din CEO”, au transmis reprezentanții Sindicatului „Solidaritatea” Hunedoara.

Sindicaliștii consideră că, politica de falimentare a producătorilor de energie electrică pe bază de cărbune, dusă de oficialii Ministerului Energiei este principalul motiv care a alimentat starea de nemulțumire a salariaților din CEO, precum și situația economico-financiară în care se află societatea, fapt ce a creat o serie de nemulțumiri legate de nivelul de salarizare al angajaților.

Sindicatul „Solidaritatea” Hunedoara caută soluții legale de a trece la manifestări de protest pentru a susține în semn de solidaritate revendicările colegilor din cadrul CEO. Ministrul Energiei, domnul Anton Anton trebuie să vină urgent cu soluții pentru asigurarea SEN, dar și pentru a reduce dependența României la importul de energie electrică. O primă măsură fiind înființarea mixului energetic la producător”, au mai adăugat sindicaliștii.

Sindicatul „Solidaritatea” Hunedoara recomandă salariaților CEO să nu ia în considerare amenințările venite din partea administrației sau a ministerului, dar să rămână în zona de legalitate acest protest spontan, pentru a nu oferi portițe legale prin care protestatarii să fie sancționați. 

Articolul precedentAcoperișul unei case din Lupeni a fost distrus de un incendiu
Articolul următorCasa de Cultură din Orăştie, reabilitată cu fonduri europene nerambursabile