Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, se declară impresionat de modul în care cetățenii din Ialoveni, o comună din Republica Moldova se implică în viața comunității locale. Pentru reabilitarea unor străzi din localitate, chiar cetățenii au contribuit cu sume de bani.

“Două străzi din Ialoveni, 9 Mai și Nicolae Bălcescu au fost pavate de Primărie în colaborarea directă cu asociațiile de locuitori. Din explicațiile domnului primar Sergiu Armașu am înțeles că oamenii au insistat să fie parte în proiect, contribuind cu sume de bani importante pentru realizarea lucrărilor, în condițiile în care au înțeles că Primăria nu dispune de fonduri suficiente pentru a rezolva problema lor cea mai arzătoare: pavarea străzilor”, spune Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, care a participat la recepția de finalizare a lucrărilor din comuna Ialoveni din Republica Moldova.

Edilul a mai menționat că veniturile cetățenilor din Ialoveni sunt “cu mult mai mici decât media veniturilor din România, ceea ce face implicarea lor și mai prețioasă”.

“La momentul inaugurării acestor străzi, făcută cu rugăciune și multă bunăvoință simțită de toți cei prezenți, străzile s-au preschimbat în locuri de socializare foarte plăcută. Iar pe strada Nicolae Bălcescu iacă, am încins și Hora Unirii, spre bucuria sufletelor noastre de români de dincoace și dincolo de Prut”,  a mai spus sursa citată.

Cele două localități, municipiul Vulcan și comuna Ialoveni din Republica Moldova s-au înfrățit în vara acestui an.

 

 

 

Articolul precedentTrei ani de la tragedia din “Colectiv”. Doi tineri hunedoreni, printre victimele cumplitului incendiu
Articolul următorPoliclinica şi Dispensarul TBC din Brad, modernizate cu fonduri europene