Soarta incertă a Termocentralei de la Mintia a fost dezbătută la București, la Ministerul Energiei. Îngrijorat de faptul că mii de locuințe din Deva, precum și mai multe școli, spitalul județean, ar putea rămâne fără apă caldă și căldură, în eventualitatea în care s-ar pune lacătul pe termocentrală, primarul municipiului, Florin Oancea a mers în Capitală, solicitând o întâlnire cu responsabilii din Ministerul Energiei.
Edilul -șef al urbei a fost primit de secretarul de stat Doru Vișan, împuternicit al Ministrului Energiei, Anton Anton, pentru a discuta situația Termocentralei Mintia și furnizarea apei calde și a căldurii pentru deveni în iarna 2019 – 2020.
“I-am prezentat domnului secretar de stat un memoriu cu situația concretă: un număr de 4.700 de locuințe din municipiul Deva, mai multe unități de învățământ, agenți economici precum și Spitalul Județean Hunedoara sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare.
Toate acestea ar fi rămas fără căldură și apă caldă, în condițiile în care activitatea Termocentralei ar fi încetat, așa după cum se luase în discuție la nivelul Ministerului Energiei, la un moment dat. Am discutat și despre problemele sociale pe care o eventuală sistare a activității Termocentralei Mintia le-ar genera pentru cetățenii Devei. Ne-a îngrijorat faptul că 700 de angajați ai acestei întreprinderi, în majoritate deveni, riscă să rămână fără locuri de muncă iar familiile lor fără suportul financiar!”, a spus primarul Devei, Florin Oancea.
Devenii nu rămân la iarnă, fără apă caldă și căldură
În urma discuțiilor, primarul Devei a primit asigurări că locuitorii municipiului reședință de județ, care încă mai sunt branșați la sistemul centralizat, nu vor rămâne, la iarnă, fără apă caldă și căldură. „Concluzia discuțiilor fructuoase de astăzi – și țin să-i mulțumesc public domnului secretar de stat Doru Vișan pentru deschidere: devenii racordați la sistemul centralizat vor beneficia și în această iarnă de apă caldă și căldură de la Termocentrala Mintia! În paralel, vom face eforturi investiționale pentru dezvoltarea unui grup de producere a energiei electrice de 400 MW, în cogenerare pe gaz metan.
Până la finalizarea investiției, reprezentanții Ministerului Energiei ne-au asigurat că Termocentrala Mintia va continua să furnizeze agent termic și apă caldă devenilor. Mă bucur că am reușit să dezamorsăm o nouă situație de criză, care ar fi afectat viața locuitorilor Devei!”, a adăugat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.