Complexul Energetic Hunedoara nu scapă de datorii, spune președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. Oficialul a declarat că societatea energetică hunedoreană nu va scăpa de soluţia cerută de Comisia Europeană privind separarea activităţii de minerit de cea de producţie de energie. Sindicatele reacționează după declarația făcută de oficial.
„Domnul președinte al Consiliului Concurenței a avut o declarație pe care eu o consider nefericită, am răspuns cu o adresă prin care i-am adus în atenție toate detaliile acelor ajutoare de stat de care dumnealui vorbea, greșit spunând că ele reprezintă o gaură neagră și acele sume au fost băgate în minerit. Prin acea adresă i-am adus în atenție faptul că acei bani nu au ajuns în partea de minerit a CEH, ei reprezintă investiția de desulfurare făcută la Paroșeni, sumele cheltuite pentru achiziționarea certificatelor de carbon, precum și speculațiile făcute de termocentralele Paroșeni și Mintia pe piața de energie care au fost considerate ca ajutor de stat. Aceste afirmații sunt periculoase în această perioadă ambiguă, pentru că noi nu vom face rabat de la obiectivele pe care le avem și le-am avut în ultima perioadă”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.
Președintele Consiliului Concurenței a subliniat faptul că oficialii europeni impun numite directive.
„Soluţii ar fi, Comisia Europeană insistă să separăm producţia de electricitate de minerit. Nu acceptă ideea de subvenţie ca să îl ţii artificial în viaţă. Ne-au impus o condiţie încă de acum câţiva ani de când a fost aprobat ajutorul de stat, să separăm minele. Noi nu am reuşit să implementăm asta, iar compania nu va scăpa de separarea activităţilor. Dacă separăm activităţile, se vede cât de mare e gaura de la minerit”, a declarat sâmbătă preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, într-o conferinţă de presă organizată la Sinaia.
Anul trecut, Comisia Europeană a informat că producătorul de energie a primit din partea României un ajutor de stat incompatibil, în valoare de aproximativ 60 de milioane de euro, prin patru împrumuturi finanţate din fonduri publice, pe care acum statul trebuie să-l recupereze.
Complexul Energetic Hunedoara estimează pierderi de 397,09 milioane lei în acest an. Pierderea este cu 34,68% mai mică decât cea realizată la finele anului 2018.