Red Bull Oslea Hiride dă startul unei noi provocări. Red Bull Oslea Hiride dă startul unei noi provocări pe data de 23 februarie 2019. Acesta este singurul eveniment de hike & ride din țară și are loc în Masivul Oslea, o zonă sălbatică de la granița Parcului Național Retezat, într-un cadru natural impresionant unde totul depinde de bunăvoința muntelui și a vremii. Înscrierile deja au debutat, astfel pasionații de adrenalină sunt așteptați să completeze formularul de înscriere.
Ceea ce face acest eveniment unic, dar și mai provocator, este faptul că experiența este compusă din două părți: hike and ride! Prima parte a competiției constă în testarea abilităților fizice ale concurenților prin urcarea întregului versant, având pe umeri greutatea echipamentului, dar și frigul și zăpada din golul alpin. Această urcare va avea loc pe o distanță de 3.9 kilometri cu plecare de la cota 1300 metri, până la nivelul crestei la 1940 metri.
Ajunși pe creastă, concurenții vor trece la partea a doua a provocării Red Bull Oslea Hiride. Aceasta constă în testarea abilităților tehnice ale concurenților, acolo unde fiecare mișcare este foarte atent analizată: o coborâre pe schi sau snowboard de 1.4 kilometri, cu o pantă de 45°. Linie, control, fluiditate, tehnică, stil, trick-uri, sunt doar câteva dintre elementele de care aceștia trebuie să țină cont pentru a putea impresiona juriul prezent și pentru a-și putea asigura un loc pe podium. Fața de concurs nu este una ușoară fiind prezente elemente naturale de stâncă și alte obstacole, însă aici se va vedea cu adevărat experiența și îndemânarea riderilor.
Anual, competiția adună la start sute de concurenți din întreaga lume.