Domnica Ileșoi are 91 de ani și este singurul veteran de război din municipiul Petroșani care mai este în viață. A avut parte de o tinerețe cum numai în filme mai există, a fost pe front, iar ajunsă la venerabila vârstă de 91 de ani își trăiește bătrânețea.

Nu se plânge de nimic, chiar dacă bolile și greutățile cotidiene o macină pe interior. Singurul veteran de război care încă mai trăiește a primit, astăzi, vizita lui Tiberiu Iacob Ridi, primarul municipiului Petroșani.

“Doamna Domnica Ileșoi este singurul veteran de război din municipiul Petroșani. Pentru bravele sale fapte de vitejie din vremurile de restriște am ținut să îi ofer un buchet de flori alături de toată recunoștința, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Domnica Ileșoi, la 91 de ani, este un exemplu pentru întreaga comunitate. Datorită oamenilor ca dumneaei, avem noi, astăzi, ocazia de a trăi liberi”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

La întâlnirea de astăzi, Domnica Ileșoi a rememorat momente din perioada în care, la cei doar 17 ani ai săi, îndeplinea misiunea de asistent medical într-un spital de campanie și unde, la un moment dat, a fost chiar martor al unei tragedii care a curmat viața fiului mareșalului Antonescu.

 

Articolul precedentPremii pentru micii matematicieni
Articolul următorZeci de seniori din Petroșani au absolvit cursurile de limba engleză