Proiectele comune dintre orașele înfrățite Petroșani și Varpalota continuă. La finalul acestei luni o delegație din orașul maghiar este așteptată să sosească la Petroșani. O delegație formată din mai mulți membri va veni la Petroșani, în vederea semnării programului comun pe anul 2019. Delegația se va afla la Petroșani în perioada 24-26 martie, iar pentru cazare s-a alocat suma de 15.500 de lei.

“De-a lungul anilor persoane din cele două localități înfrățite au participat împreună la diverse proiecte europene, acțiuni cultural artistice, sportive, tabere, schimburi de experiență. CU prilejul semnării Programului comun pe anul 2019 se va marca și aniversarea a 20 de ani de la semnarea actului de înfrățire între cele două localități. Ansamblul “Cserego” din Varpalota va prezenta un scurt program de dansuri tradiționale alături de ansamblul “Parângul” din Petroșani”, arată autoritățile locale de la Petroșani.

În plus, o delegație din Petroșani format din elevi și profesori de la Colegiul Național Mihai Eminescu vor pleca la Varpalota în perioada 27-31 martie pentru un schimb de experiență între elevii și profesorii de la Gimnaziul “Thuri Gyorgy” și Școala Generală “Rakoczi Telep” din Varpalota.

 

 

Articolul precedentCaravana UBB ajunge în județul Hunedoara. Liceenii, informați despre oferta de studiu
Articolul următorASEARĂ. Două mașini s-au ciocnit frontal pe DN 7, la Simeria