0 de tineri, care au finalizat învățământul preuniversitar liceal cu sau fără diplomă de bacalaureat și alți 300 de studenți (din care 200 la Universitatea din Petroșani și 100 de la Universitatea din București) constituie grupul țintă al unui inedit program derulat în parteneriat de Universitatea din Petroșani și Universitatea București, prin intermediul unui proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman POCU 2014-2020.

Intitulat ”DINAMIC – optimizarea ofertelor de studii din învățământ terțiar universitar și nonuniversitar tehnic în sprijinul angajabilității persoanelor defavorizate”, proiectul a fost lansat oficial vineri, 12 aprilie 2019 la Petroșani, în prezența echipei de proiect de la cele două instituții de învățământ superior dar și a unora dintre destinatari.

Potrivit rectorului Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, acesta este cel de-al doilea proiect POCU (din cele 3 accesate de Universitatea Petroșani) pentru care deja s-a semnat contractul de finanțare. ”Proiectul se va derula pe o perioadă de 30 luni, între 2019 și 2021 și are o valoare totală de 5.652.394,98 lei, din care valoarea totală eligibilă aprobată  este de 5.539.346,39 lei, echivalentul a 98% din total. Obiectivul general al proiectului vizează creșterea participării tinerilor din categoriile vulnerabile la învățământul terțiar nonuniversitar, precum și diversificarea și inovarea programelor educaționale adresate studenților/masteranzilor, în strânsă legătură cu îmbunătățirea competențelor transversale ale cadrelor didactice din învățământul terțiar universitar și non-universitar organizat în cadrul celor două instituții de învățământ superior”, a declarat rectorul Radu Sorin.

În cadrul conferinței de lansare a acestui proiect, conf.univ.dr. Codruța Dura – managerul de proiect și prorector al Universității din Petroșani a arătat că tinerii elevi și studenți din grupul țintă vor urma cursurile programului de studii terțiar non-universitar tehnic, dezvoltat și înființat în cadrul proiectului. În plus, aceștia vor beneficia de burse în primul an de școlarizare, respectiv de servicii de consiliere și orientare profesională.

Articolul precedentExcelența a fost premiată la Lupeni
Articolul următorTragedie de Florii. Un muncitor care lucra la autostrada A1 Lugoj- Deva a murit