Primăriile din Valea Jiului nu au cerut bani pentru proiectele turistice. Ministerul Turismului doar completează bugetele primăriilor pentru dezvoltarea turistică și nu le finanțează proiectele. Mai multe proiecte de dezvoltare turistică au fost demarate, în urmă cu aproape 10 ani în Valea Jiului.

Finanțarea ar fi trebuit asigurată de Ministerul Turismului. Acum însă, cei de la Turism susțin că vin și completează fondurile primăriilor.

Oficialii Ministerului Turismului subliniază că autoritățile din județul Hunedoara nu au transmis propuneri de proiecte.

“Potrivit art. 14, alin. (1) din HG nr 558/2017 – “Unitățile administrativ-teritoriale care solicit finanțarea propunerilor de proiecte (…) au obligația să depună la Ministerul Turismului, în vederea avizării documentației, studiul de fezabilitate/documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI)/studiul de fezabilitate pentru obiecte mixte de investiții, precum și alte avize/acorduri/studii specific, întocmite în conformitate cu legislația în vigoare, care să fundamenteze realizarea obiectivului de investiții, după caz, până la data de 31 decembrie 2020”. Precizăm că, până în prezent, la sediul Ministerului Turismului nu a fost depusă nicio documentație tehnico-economică de către unitățile administrativ-teritoriale din județul Hunedoara, în vederea obținerii avizului Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Turismului pentru finanțarea proiectelor”, arată ministerul.

Proiectele de dezvoltare a domeniilor schiabile din Valea Jiului au fost începute în urmă cu aproape 10 ani, numai că între timp acestea au fost abandonate de Guvern, care prin ministerul de resort nu a mai alocat fonduri pentru continuarea lucrărilor.

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentContestațiile țin pe loc lucrările de modernizare a sistemelor de apă și canal
Articolul următorO nouă stațiune turistică ar putea apărea în Valea Jiului. Într-o localitate fără nicio unitate de cazare