Conducerea municipalității din Deva are în plan să preia sub aripă Termocentrala de la Mintia. În acest sens, primarul Florin Oancea a anunțat că se continuă discuțiile cu reprezentanții unității energetice și cu Guvernul României pentru demararea procedurilor.
„Această unitate energetică trebuie salvată, ea este viabilă economic și, de asemenea, este vitală pentru locuitorii Devei. Acolo lucrează aproximativ 800 de angajați din Deva, iar Termocentrala Mintia asigură apa caldă și agentul termic pentru mai mult de 4.000 de locuințe din oraș, școli, grădinițe, Spitalul Județean, instituții publice și aproximativ 300 de agenți economici. În total, 18.000 de deveni beneficiază de apa caldă și agentul termic furnizate de Termocentrala Mintia”, a precizat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Potrivit acestuia, săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire la Guvern, administrația publică locală fiind asigurată de tot sprijinul pentru rezolvarea favorabilă a preluării Termocentralei Mintia de către Primăria Deva.