Universitatea din Petroșani este beneficiara unui proiect a cărui valoare este de peste 4 milioane de lei. Instituția de învățământ superior din Valea Jiului în parteneriat cu SIVECO România S.A., a demarat proiectul “Educația, o șansă pentru Valea Jiului!”. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, și se derulează pe o perioadă de 30 de luni având o valoare totală de 4.125.166,55 lei

Grupul țintă este reprezentat de 50 de profesori angajați ai Universității din Petroșani din care 40 de cadre didactice aferente învățământului terțiar universitar și 10 cadre didactice aferente învățământului terțiar non-universitar tehnic, 300 de studenți înrolați la programele de studii de licență și master ale celor 3 facultăți din structura Universității din Petroșani și din 40 de tineri care au finalizat forma de învățământ secundar superior cu sau fără certificare (diploma de BAC) și care vor urma cursurile programului de studii terțiar non-universitar tehnic dezvoltat și înființat în cadrul proiectului.

 

 

 

 

Articolul precedentDoi hunedoreni prinşi în timp ce pescuiau ilegal, cu plasă monofilament, în râul Strei
Articolul următorȘomerii din Petrila, școliți pentru a-și face afaceri