Muzeul de Arheologie, Istorie şi Etnografie din Hunedoara se va desfiinţa şi va fi încorporat în cadrul Muzeului Castelului Corvinilor.
Demersul vizează amenajarea unui complex muzeal (cu spaţii expoziţionale) atât în castel cât şi în clădirile din curtea exterioară a Castelului Corvinilor (Curtea Husarilor) cu expoziţii realizate într-un mod unitar, care va creşte atractivitatea monumentului, precum şi timpul de vizitare alocat acestuia, fapt ce va duce la reţinerea unui segment al publicului vizitator în oraş, se arată în raportul unei hotărâri de Consiliu Local.
„În condiţiile înmulţirii evenimentelor la Castel şi a creşterii numărului de vizitatori unificarea celor două instituţii muzeale şi a caselor de bilete aferente, va duce la o mai bună gestionare a resurselor umane şi financiare. Se va realiza un plan de pază şi se vor implementa prevederile analizelor de risc într-un mod unitar şi armonios. Noua instituţie va beneficia de o organigramă dimensionată pe nevoile actuale, impuse de dinamica dezvoltării expoziţiilor, valorificarea de noi spaţii muzeale, înmulţirea numărului de evenimente cultural-artistice şi educative, precum şi creşterea numărului de vizitatori”, se arată în acelaşi raport.
Sursa: Realitatea de Hunedoara