Locuitorii judeţului Hunedoara, dar şi turiştii care ajung prin zonă sunt invitaţi, şi în acest an, la o călătorie de poveste prin Ţara Moţilor, cu mocăniţa de la Crişcior. Trenul, tractat de o venerabilă locomotivă cu aburi, a fost pus în funcţiune începând de ieri, 1 decembrie. Acesta va circula pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, pe drumul vechi al liniei ferate înguste dintre Crişcior şi Brad. La fel ca şi în anii trecuţi, micuţii călători se vor putea întâlni cu Moş Nicolae şi cu Moş Crăciun.

Sezonul plimbărilor cu bătrâna mocăniţă de la Crişcior a fost deschis începând de sâmbătă, 1 decembrie. Trenul circulă şi astăzi, 2 decembrie, şi va mai fi pus în mişcare joi, pe 6 decembrie, de Moş Nicolae, care, după aceea, „îi va preda ştafeta” lui Moş Crăciun. Astfel, din 9 şi până pe 23 decembrie, cei mici vor avea ocazia să călătorească alături de Moş Crăciun în persoană. Conform programului, trenul tras de locomotiva va circula până pe 6 ianuarie 2019, cu plecări din Crișcior, la orele 13:00 și 15:00, și din Brad, Biserica Mare Ortodoxă -13:25-15:25 şi 14:15-16:15, şi din fața Gării CFR Brad, la orele 14:00 și 16:00. Mocănița străbate cei şapte kilometri ai traseului dintre Brad şi Crişcior, iar plimbarea durează în jur de 45 de minute. Prețul unui bilet pentru plimbarea dus — întors este de 20 de lei pentru adulți, respectiv 10 lei pentru copii.

Bătrâna mocăniţă de la Crişcior, care altădată îi transporta pe ortacii din Ţara Moţilor la Mina Gura Barza, este pusă în mișcare, în fiecare an, pe timpul iernii, în perioada sărbătorilor de iarnă, dar şi vara, plimbările fiind dedicate în special celor mici.

Articolul precedentRata şomajului, în scădere în judeţul Hunedoara. La ce valoare a fost calculată ultima dată?
Articolul următorÎngrijirea alternativă a copiilor, proiect european derulat de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara