Îngrijirea alternativă a copiilor, proiect european derulat de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara. Consiliul județean Hunedoara a avizat în mod favorabil proiectul de hotărâre prin care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara (instituție aflată în subordinea CJH) devine parte a proiectului național ”Team-Up: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copilor”, proiect implementat în cadrul programului POCU finanțat de Uniunea Europeană, derulat în țara noastră de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Obiectivul general al proiectului menționat urmărește creșterea calității sistemului de asistență socială și a numărului de asistenți maternali la nivelul comunității prin introducerea de instrumente și proceduri și prin îmbunătățirea nivelului de competențe al profesioniștilor din sistem. Astfel, 11.000 de asistenți maternali activi vor participa la cursuri de formare, iar alți 4000 de asistenți matenali urmează să fie angajați pe perioada de derulare a acestui proiect.
La nivelul județului Hunedoara, DGASPC își propune extinderea rețelei de asistenți maternali până în anul 2023 cu încă 52 de asistenți. În prezent, în județul Hunedoara sunt angajați ca asistenți maternali profesioniști, 148 de persoane care au în îngrijire 245 de copii.
Pentru participarea la acest proiect european derulat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Consiliul județean Hunedoara va aloca cota de cofinanțare de 2%, respectiv 616.547,31 lei.
Perioada de implementare a acestui proiect este de 120 de luni.