Proiectul minier cu cianuri de la Certej, județul Hunedoara, a fost blocat în justiție, anunță Rețeaua Mining Watch România. Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au menținut soluția dată de Tribunalul Cluj privind anularea planului de urbanism zonal (PUZ) pentru întregul proiect minier, decizia fiind definitivă.

„În ultimii ani, operatorul minier de la Certej a părut de neoprit. Rând pe rând, compania-mamă Eldoardo Gold a acaparat nu mai puțin de șapte perimetre miniere în Munții Metaliferi, cu intenția de a dezvolta o imensă exploatare de suprafață cu cianuri. Dacă planul companiei ar reuși, exploatarea și distrugerea ar fi duble față de ce ar fi însemnat controversatul proiect Roșia Montană. PUZ-ul proiectului minier Certej a fost aprobat de către Consiliul Local Certeju de Sus, prin HCL 11/2010. Instanța de fond a constatat că emitentul a încălcat grav și procedurile de consultare cu publicul precum și procedurile de consultare cu alte autorități competente să emită avize experte, cum ar avizul de gospodărire a apelor”, spun cei de la Mining Watch România.

Proiectul minier Certej, din comuna Certejul de Sus, județul Hunedoara, este propus de Eldorado Gold (ELD), companie canadiană de aur low cost ce intenționează să deschidă prima mină de suprafață cu cianuri din România. Zăcământul de la Certej este deținut de Deva Gold SA, un joint-venture între Eldorado Gold (80% din acțiuni) și compania de stat Minvest Deva (~20%). Potrivit celor de la Mining Watch România, proiectul se confruntă cu o opoziție puternică, atât națională cât și internațională. Iazurile de decantare, având baraje din anrocamente de 169 m și, respectiv, de 70 m înălţime sunt un motiv suplimentar de îngrijorare deoarece ar fi amplasate în imediata vecinătate a mai multor sate dens populate: Hondol, Bocşa Mică şi Certej.

Sursa: Mining Watch România
Articolul precedentCărbunele indonezian va arde în termocentrala Mintia
Articolul următorHunedorean dispărut. Nu se mai știe nimic despre el de două luni