Rectorul Universității Internaționale de Management din Chișinău a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Petroșani. Profesorul universitar Valentin Răilean, rectorul Universității Internaționale de Management din Chișinău a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Petroșani.

“Cu acordul Senatului Universității Petroșani am decernat titlul de Doctor Honoris Causa domnului Valentin Răilean, rectorul Universității Internaționale de Management din Chișinău. Este o personalitate a vieții științifice și culturale din Chișinău, un cadru didactic cu studii la Moscova, dar și un cadru didactic care a profesat 7 ani în Algeria, Franța. Are o bogată activitate în domeniul matematicii aplicate în economie”,  a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității Petroșani.

Valentin Răilean este  doctor habilitat în economie, profesor universitar, rector „IMI-NOVA”. „IMI-NOVA” este o instituție privată de învățământ superior din Chișinău, fondată în cadrul unui proiect finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al Franței în anul 1995. Institutul oferă studii economice de ciclul I și ciclul II. Printre specialități se numără, cele din cadrul activităților economice (relații economice internaționale, finanțe și bănci, business și administrare, contabilitate, marketing și logistică, turism, etc.), dar și din sfera non-economică (relațiile internaționale, dreptul, politologia și științele comunicării).

 

Articolul precedent„Seism 2018″| Pompierii hunedoreni, implicaţi în misiunile de salvare din Capitală
Articolul următorComunicare interactivă între cetățeni și autoritățile locale