Maşină în flăcări, în trafic, pe drumul spre Călan

Un autoturism a luat foc, aseară, pe şoseaua care duce spre oraşul Călan. Pompierii au intervenit de urgenţă pentru stingerea flăcărilor care au cuprins maşina.

Din fericire, nicio persoană ce se afla în interior nu a fost rănită. Pasagerii autoturismului au reuşit să iasă la timp înainte ca flăcările să cuprindă maşina în totalitate. Din cauza incidentului, însă, traficul în zonă a fost restricţionat temporar, circulându-se doar pe o bandă.

Deocamdată, nu se ştie de la ce a pornit focul. Pompierii urmează să stabilească cauzele exacte ale producerii incendiului.

Sursa foto: Info Trafic Judeţul Hunedoara

Articolul precedentAproape un sfert dintre locuitorii din Orăştie, încă fără curent, de mai bine de 30 de ore
Articolul următorIntervenţie pe munte azi noapte. Salvamontiştii, în sprijinul unui bărbat accidentat în Retezat