Masă rotundă despre Unirea de la 1918. Petroșănenii au dezbătut cel mai important eveniment istoric al secolului. O dezbatere pe tema “Drumul Văi Jiului spre Alba Iulia” a avut loc la Petroșani.

Autorul cărții, care este una de o mare însemnătate pentru istoria hunedoreană, profesorul universitar Mircea Baron a ținut să ofere câteva repere istorice. Cartea-document prezintă faptele înaintașilor noștri, cei care au făcut posibilă unirea. În acest an se comemorează 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea tuturor provinciilor românești. Prof. Univ. Dr. Mircea Baron susține că această carte a fost o provocare. Au fost de strâns date istorice extrem de rare despre prezența hunedorenilor la Alba Iulia.

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, apreciază că această inițiativă de a scrie o astfel de carte-document este mai mult decât lăudabilă. Cunoașterea trecutului este importantă pentru a ne înțelege istoria, pentru a putea cinsti memoria tuturor celor care au clădit cu multă trudă asezămintele de astăzi și pentru a ne putea înțelege prezentul.

“Noi, ca societate românească,  la 100 de ani de la acest eveniment, din păcate nu ne-am ridicat și nu ne ridicăm la nivelul așteptărilor lor. Mi-aș fi dorit ca odată cu sărbătorirea a 100 de ani de la unire să putem să circulăm pe autostrăzi de la est la vest, de la nord la sud. Pe lângă faptul că a fost sfințită Catedrala Neamului, România nu se laudă cu nimic la 100 de ani de la Marea Unire. Sper să avem înlepciunea, noi ca popor, și să trecem cât mai rapid peste această etapă și să redevenim uniți, să putem ca stat și țară și să creem condiții pentru ca cei 3 milioane de români care sunt plecați din țară să se întoarcă acasă. Aceasta ar fi dezideratul care ar trebui să ne motiveze”,  spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Continuând seria demersurilor documentaristice, Mircea Baron a scris un nou volum “Drumul Văii Jiului spre Alba Iulia 1914-1918”. Cartea are 270 de pagini și este structurată în două părți. Potrivit autorului, în prima parte se regăsește un studiu de aproape 90 de pagini, în care valorificând, cu precădere documente de arhivă s-a reușit deslușirea câtorva pași pe care Valea Jiului i-a făcut în anii primului război mondial, și mai ales, în toamna anului 1918. A doua parte a cărții cuprinde “Documente”, pe care se bazează textul istoric. La dezbatere au participat preoți, reprezentanți ai societății civile, dar și câțiva tineri basarabeni, studenți ai Universității din Petroșani.

 

 

 

Articolul precedentFOTO+VIDEO: Cel mai mare drapel din județul Hunedoara a fost realizat în Valea Jiului, din fonduri private
Articolul următor„Ziua Naţională a României”: Peste 300 de poliţişti hunedoreni, de veghe