Simbolul gimnasticii românești, Nadia Comăneci va avea chipul pictat pe o clădire din centrul istoric al municipiului Deva. Este vorba despre clădirea în care se află sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, imaginea cu marea campioană a României fiind realizată pe unul dintre pereții exteriori, înspre Piața Unirii din oraș.
Pictura va fi realizată de o echipă de artiști în cadrul festivalului de artă urbană ce se desfășoară la Deva. În ședința extraordinară de la începutul acestei săptămâni, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre inițiat, în acest sens, de primarul municipiului Deva, Florin Oancea. Edilul șef al orașului a precizat că gestul vine ca un semn de recunoaștere pentru tot ceea ce a făcut Nadia Comăneci pentru Deva.
Numele Nadiei Comăneci, considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, se leagă strâns de orașul de la poalele Cetății. De la Deva, „Zeița de la Montreal” s-a înălțat pe culmile gloriei sportive mondiale, fiind prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut, dar și primul sportiv român inclus în memorialul „International Gymnastics Hall of Frame”.
La Primăria municipiului Deva a ajuns un dar din partea marii campioane. „Astăzi am primit din partea Nadiei un cadou minunat, o fotografie cu autograf: ”Pentru locuitorii orașului Deva, cu drag!” Mulțumim, Nadia, ești mereu în inimile noastre!”, a spus primarul municipiului Deva, Florin Oancea.