Strada Moșici din orașul Petrila va intra într-un amplu program de modernizare. Autoritățile locale au scos la licitație contractul pentru “achiziție execuție lucrări aferente proiectului amenajare și modernizare (asfaltare) a străzii Moșici, oraș Petrila, județul Hunedoara”. Strada are o lungime de 620 de metri, aceasta urmând a beneficia de fonduri în valoare de 341.218 lei.
Strada Moșici din orașul Petrila se desprinde din drumul comunal DC 68 și are lungimea de 620 de metri. 18 luni are la dispoziție constructorul pentru a realiza lucrarea. Lucrările sunt finanțate din fonduri bugetare.
Strada Moșici se desprinde de DC 68, este acum formată din balast colmatat cu pământ. Scurgerea apelor nu este asigurată, fiind amenajate dispozitive de colectare și scurgere a apelor pluviale doar pe unele porțiuni. Toate aceste deficiențe urmează a fi remediate prin asfaltare. Pentru sistemul rutier este prevăzută turnarea a 28 de cm de balast, 20 cm de piatră spartă, 5 cm de strat de legătură și alți 4 strat de uzură.