Cristina Prună, deputat USR, îl critică în termeni duri pe Liviu Dragnea, președintele PSD. Aflat într-un turneu în sudul țării, Liviu Dragnea a subliniat că nu se vor mai închide unitățile miniere, ba din contră, acestea vor fi redeschise. În acest context, Cristina Prună, deputat USR și un bun cunoscător al problemelor din industria minieră, îl atacă pe liderul social-democraților.

Parlamentarul USR îl acuză pe președintele PSD de faptul că se folosește de dramele oamenilor din bazinele carbonifere.

“Domnule Dragnea, dumneavoastră mințiți așa cum respirați. Nu vă mai folosiți de dramele oamenilor din Gorj și din Valea Jiului ca să-i intoxicați pentru niscaiva voturi. Dacă Guvernul Dăncilă chiar voia să facă ceva pentru oamenii din minerit, ar fi venit cu proiecte viabile în cadrul Platformei europene pentru Regiunile Carbonifere aflate în Tranziție și ar fi trebuit să înscrie România în inițiativa europeană Alianța Bateriilor! Dacă PSD chiar voia binele acestor oameni, primarii lor din Gorj și Valea Jiului ar fi atras investitori pentru a da de muncă oamenilor. Ar fi dezvoltat infrastructura din zonă prin fonduri europene pentru a aduce investitori. Ce au făcut în schimb?! I-au gonit, i-au alungat pentru că ar fi pierdut controlul acestor oameni pe care i-au tratat doar ca masă de vot! Domnule Dragnea, plecați pentru că nu vreți binele românilor! Lăsați România să se dezvolte!”, susține Cristina Prună, deputat USR

 

Articolul precedentProfesorul devean Mircea Lac a primit titlul de „Tezaur Uman Viu”, de la Ministerul Culturii
Articolul următorMiercurea alarmelor. Sirenele antiaeriene vor fi repornite, din nou, mâine