Primarul orașului Hațeg, Marcel Adrian Goia, a semnat un nou contract de finanțare prin Program Operațional Regional (POR) 2014-2020. Este vorba despre construirea unei școli gimnaziale.

Valoarea totală a contractului este de aproximativ 18 milioane de lei, din care 17.993.516,38 lei reprezintă fonduri nerambursabile. „Orașul Hațeg va avea o școală nouă, la standarde europene, cu săli de clasă și laboratoare, sala și terenuri de sport până pe data de 31 august 2021”, spune primarul din Hațeg.

Administrația publică a orașului a mai depus, săptămâna trecută, încă două cereri de finantare pentru echipare și dotare Ambulatoriu Integrat- Spitalul Orășenesc Hațeg și extindere, modernizare și eficientizare iluminat public în oraș. Astfel, potrivit reprezentanților primăriei, la acest moment, sunt șapte proiecte pe bani europeni aflate în implementare și evaluare, în sumă de aproape 10 milioane de euro.

Articolul precedentȘeful PSD Hunedoara, în conflict de interese cu ANI. I se cere demisia!
Articolul următorMai multe drumuri județene vor fi închise temporar pe perioada iernii. LISTA completă