Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor, a pierdut definitiv procesul pe care îl avea cu Agenția Națională de Integritate (ANI) și în care era acuzat de conflict de interese administrative. Sentința a fost dată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, iar în urma verdictului, membrii Uniunii Salvați România (USR) au reacționat imediat cerând ca acesta să demisioneze de urgență din Camera Deputaților.

Liderul PSD Hunedoara a fost acuzat de ANI că, în mandatul 2008 -2012, și-a angajat fiica și ginerele în funcțiile de experți la propriu Birou Parlamentar, aflându-se în conflict de interese. Potrivit ANI, din funcțiile pe care le ocupau, cei doi au încasat venituri salariale în valoare de aproape 80.000 de lei. În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile prin care și-a angajat fiica și ginerele în funcția de expert în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractelor civile încheiate, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 34.171 Lei, iar ginerele acestuia a obţinut venituri salariale în cuantum total de 45.771 Lei”, comunica ANI în toamna anului 2015.

În prima fază, deputatul hunedorean a avut câștig de cauză la Curtea de Apel Alba -Iulia. Instanța a anulat raportul prin care ANI a constat că Laurenţiu Nistor se afla în conflict de interese administrativ. Decizia a fost atacată, iar judecătorii Instanței Supreme au dat dreptate ANI. „Respinge acţiunea reclamantului Nistor Laurenţiu ca neîntemeiată. Respinge recursul declarat de reclamantul Nistor Laurenţiu împotriva sentinţei nr. 55 din 11 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de Contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2018”, se arată în sentința ÎCCJ a României.

Să achite prejudiciul, însă nu din salariul de deputat plătit de către cetățenii români”

În urma verdictului dat de Înalta Curte de Casație și Justiție, Uniunea Salvați România cere acum deputatului Laurențiu Nistor să demisioneze de urgență din Camera Deputaților. „Sperăm ca, domnul Nistor să dea dovadă de un minim strop de decență și să achite prejudiciul, însă nu din salariul de deputat plătit de către cetățenii români”, au transmis aceștia.

Articolul precedentPeste 10.000 de pensionari hunedoreni așteaptă recalcularea. Procedura, „împotmolită” de lipsa softului informatic
Articolul următorLa Hațeg se va construi o școală nouă. Contractul de finanțare, semnat de primar