Cunoscutul și îndrăgitul interpret Ioan Bocșa va fi prezent, sâmbătă, începând cu ora 11:00, în centrul municipiului Deva. Acesta a fost invitat cu prilejul împlinirii a cinci ani de la debut a campaniei „Premianții fără premii”.

La următoarea ediție a aceste campanii se împlinesc cinci ani de zile de când a debutat acest proiect la Deva. „Premianții fără premii” propune manifestarea publică a gratitudinii din partea comunității către oamenii remarcabili ai acestei societăți. Reamintim faptul că, această campanie se desfășoară fără a avea vreun organizator din punct de vedere instituțional, fără a avea un buget și doar cu dorința manifestată expres de a arăta lumii că știm, dincolo de aparențe, să ne respectăm oamenii valoroși. Invitatul unui asemenea moment aniverar nu putea să fie decât tot unul foarte important, de aceea ne revine plăcuta bucurie de a anunța întâlnirea cu Ioan Bocșa, personalitate marcantă a culturii româneşti, mentor al mai multor generaţii de interpreţi şi cercetători preocupaţi de studierea folclorului muzical românesc”, spun organizatorii evenimentului care se desfășoară, din anul 2013, la Deva.

De atunci și până în momentul de față, sute de oameni valoroși, artiști, inventatori, meșteșugari și alții care au arătat că frumosul și utilul sunt lângă noi, au fost premiați simbolic de societatea civilă din oraș.

Articolul precedentAccident cu o victimă incarcerată
Articolul următorPasul Vîlcan, revitalizat de investițiile municipalității