O competiție inedită va avea loc în Parâng. Stațiunea Parâng găzduiește competiția inedită ”Pedalează pe zăpadă!”. Iubitorii ciclismului montan sunt așteptați la cea de-a doua ediție a întrecerii inedite ”Pedalează pe zăpadă, competiție găzduită de Stațiunea Parâng.

Întrecerea are loc în data de 16 martie 2019, iar organizatorii au pregătit un traseu de 3,4 kilometri. Startul va fi la ora 11 de la ANEFS-SLIMA. La această ediție, turiștii pasionați de mountain bike vor avea ocazia să ia startul și la o probă de slalom paralel cu obstacole. ”Pedalează pe zăpadă” este o întrecere inedită, pe un traseu, atât în urcare, cât și în coborâre, cu porțiuni ce pune bicicliștii la încercare. Concurenților nu li se cere taxă de participare. Totuși, atât competitorii cât și turiștii sunt bineveniți să facă donații, banii urmând să fie folosiți la o acțiune de ecologizare a stațiunii. Câștigătorii vor fi premiați iar la final vor avea parte și de o petrecere în aer liber.

 

 

Articolul precedentTermoficarea și o termocentrală de la CEH, supuse unui audit energetic
Articolul următorAjutoare de urgență de la Guvern pentru 25 de familii din județul Hunedoara