Autoritățile locale din municipiul Orăștie dau startul lucrărilor la blocul ANL destinat specialiștilor din sănătate. Imobilul va avea 10 locuințe, iar beneficiari vor fi medici ai spitalului municipal.

 

Noul bloc ANL, destinat tinerilor specialişti din sănătate, va fi construit pe strada Pricazului, nr.16 (curtea spitalului municipal) din localitate. Predarea amplasamentului privind construirea acestuia s-a făcut în toamna anului trecut, iar acum conducerea municipalității a anunțat că vor fi demarate lucrările. „Începem lucrările pentru construcția blocului de locuințe ANL destinat specialiștilor din sănătate. Solicitantul aceastei lucrări este Primăria Municipiului Orăștie, proprietarul fiind Agenția Națională de Locuințe. Acest bloc va avea 10 locuințe, iar beneficiarii vor fi medicii Spitalului Municipal Orăștie”, spune Ovidiu Laurențiu Bălan, primarul municipiului Orăștie.

Articolul precedentLiberali hunedoreni, prezenți la Summitul PPE de la București. Iohannis și Weber, invitați
Articolul următorGeorge Litarczek, părintele anesteziei moderne din România și cetățean de onoare al municipiului Petroșani, s-a ridicat la ceruri