Încă un bloc din Deva, reabilitat termic. Contractul de finanţare a fost semnat

Blocul D, de pe Bulevardul Iuliu Maniu, din municipiul Deva, va fi reabilitat termic cu bani europeni. Contractul de finanţare a fost semnat, la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, şi are o valoare de aproximativ 2,3 milioane de lei.

„Am semnat, la ADR Vest, contractul de finanțare pe fonduri europene nerambursabile ”Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D – Bulevardul Iuliu Maniu”, POR 3.1 A, SMIS 120716, în valoare de 2.337.591,07 lei + TVA”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Până în prezent, administraţia publică locală din Deva are depuse, la ADR Vest și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, un număr de 31 de proiecte pe fonduri europene nerambursabile. Acestea se află în diferite faze: 17 proiecte cu contracte de finanțare semnate, la care se adaugă proiectul semnat recent, iar restul se află în fază de evaluare sau precontractare.

 

Articolul precedentAcuzații între investitori și autoritățile locale de la Petroșani
Articolul următorDemonstraţie de airsoft între zidurile Cetăţii din Deva