Trenurile rulează în anul 2019 mult mai încet față de cum o făceau acum 30 de ani. Informația vine chiar de la oficialii Ministerului Transporturilor.  Ministerul Transporturilor vine doar să confirme ceea ce se știa, și anume că infrastructura feroviară este mult învechită.

“În ceea ce privește viteza de deplasare a trenurilor de călători pe relația Deva București: viteza comercială a trenurilor de călători Interregio (IR), în primele luni ale anului 2019, pe relația București – Petroșani – Deva și retur a fost de 53 km/h, respectiv 54 km/h. Menționăm că legătura directă pe această distanță nu se realizează cu niciun tren Regio (R); în urmă cu 30 de ani (anul 1989), viteza comercială a trenurilor de călători pe relația București – Petroșani – Deva și retur, era de 71 km/h, respectiv 68 km/h”, arată Ministerul Transporturilor. 

Cei de la Ministerul Transporturilor vorbesc de întreținerea liniilor de cale ferată. Pe hârtie există fonduri pentru reparații și întrețineri.

“În anul 2019, ca urmare a aprobării Legii Bugetului de Stat, CNCF CFR SA are repartizată alocație pentru capitolul reparații și întreținere curentă, precum și achiziția de materiale CF noi, după cum urmează: șină de cale ferată pentru distanțele Chiajna – Videle și Bumbești – Livezeni, în valoare totală de 4.400.000 lei cu TVA; lucrări de reparații pentru ridicare restricții de viteză și întreținere curentă ce constau în înlocuire componente suprastructură pe distanțele: București Nord – Videle, în valoare ttoală estimată de 1.400.000 lei cu TVA; Meri – Lainici, în valoare ttoală de 1.500.000 lei cu TVA; în stațiile CF Craiova, Coțofeni și Cernele, în valoare totală de 3.000.000 lei cu TVA;  Merișor – Crevadia, în valoare totală de 2.500.000 lei cu TVA; Petroșani – Călan Băi, în valoare totală de 2.950.000 lei cu TVA”, mai arată oficialii de la Ministerul Transporturilor.

Mai multe incidente feroviare au avut loc în ultima perioadă pe calea ferată. Sunt sute de poduri în țară care stau să se prăbușească, securitatea călătorilor fiind astfel pusă în pericol.

 

 

Articolul precedentMinistrul de Finanțe și un senator liberal s-au certat pe microfon
Articolul următorVIDEO: Nouă ore au căutat jandarmii hunedoreni un turist rătăcit în munte