Mai multe băncuțe au fost amplasate în incinta Cetății Deva pentru turiștii și localnicii care vizitează fortăreața medievală ce străjuiește orașul. Inițiativa, lăudabilă și apreciată de cetățeni, a stârnit, însă, și amuzament, din cauza unei greșeli de ortografie, denumirea Primăriei Deva fiind scrisă greșit pe tăblițele de pe bănci.
Denumirea Primăriei Deva este scrisă greșit pe tăblițele de pe băncile noi apărute între zidurile Cetății orașului. Astfel, în loc de „Primăria Municipiului Deva”, apare scris „Primăriă Municipiului Deva”, eroare observată de cetățeni cu ochi critici care au atras atenția, în mediul online, cu privire la greșeala strecurată. „Ia uitați, ce fain au personalizat cei de la Primăriă Deva (ce, n-am scris corect?!) băncuțele astea de pe Cetate, ca să le vadă turiștii și să râdă de noi!”.
Mobilierul urban a fost produs în regie proprie de către Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Muncipală (SPIGM) Deva, după cum au anunțat reprezentanții acestui serviciu.