Șapte destinații ecoturistice din țară, printre care se află și Țara Hațegului -Retezat, din județul Hunedoara, sunt promovate prin intermediul unor pelicule ce urmează să fie lansate. Pentru șapte săptămâni la rând, publicul va avea ocazia să descopere câte un film despre cele mai spectaculoase, frumoase, pline de farmec eco-destinații, văzute prin obiectivul fotografului de natură Mihai Moiceanu.

Pe canalul de Youtube Descoperă Eco-România, vor fi lansate în premieră, săptămânal, începând cu data de 30 noiembrie, filme despre Țara Hațegului – Retezat, Ținutul Zimbrului, Eco Maramureș, Băile Tușnad și împrejurimile, Țara Dornelor, Pădurea Craiului, Colinele Transilvaniei.„Suntem în acest moment, după un demers de peste cinci ani, în care s-a lucrat profesionist la nivelul fiecărei destinații, pe infrastructură ecoturistică, calitatea serviciilor, informare și semnalizare”, declară Andrei Blumer, președintele Asociației de Ecoturism din România. Aceste destinații cumulează o ofertă de 200 de produse și servicii, care sunt disponibile pentru iubitorii de natură, mișcare în aer liber, taifas cu localnicii și mâncare gustoasă. În acest moment, în rețeaua ecoturistică, sunt peste 180 de pensiuni, peste 1700 de kilometri de trasee de drumeție, cicloturism și trasee tematice.

Zona Ţara Haţegului – Retezat este singura din România care are pe teritoriul său două situri de importanţă internaţională, recunoscute şi promovate de UNESCO (Rezervaţia Biosferei Retezat şi Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului), trei arii protejate mari (Parcul Naţional Retezat, Parcul Natural Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului şi Parcul Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina), dar şi o destinaţie ecoturistică recunoscută la nivel naţional, de către Ministerul Turismului.

Destinaţia ecoturistică Ţara Haţegului – Retezat este coordonată de către Asociaţia de Turism Retezat – unitate de management. “Primul film lansat în cadrul campaniei, cel de prezentare a Destinației ecoturistice Țara Hațegului – Retezat vine la mai bine de 10 ani după ce colegii mei de la Asociația de Turism Retezat au început, alături de Asociația de Ecoturism din România, munca în cadrul acestui proiect amplu de dezvoltare și promovare a zonei. Pentru felul profesionist în care am crescut noi, ca destinație, în tot acest timp, le mulțumesc atât finanțatorilor, cât și tuturor partenerilor noștri publici și privați! Pe potențialii turiști îi invit să se bucure de călătoria în timp pe care o oferă minunatele locuri ale Țării Hațegului și ale Retezatului și le recomand să fie atenți cu tot ceea ce îi înconjoară, pentru că suntem cu toții responsabili de ceea ce lăsăm în urma noastră. Totodată, țin să le mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestui film, atât instituții, cât și persoane fizice!”, declară Anca Rusu, manager al Destinației ecoturistice Țara Hațegului – Retezat.

Programul „Dezvoltarea destinațiilor ecoturistice în România” este o inițiativă comună a Romanian-American Foundation și a Fundației pentru Parteneriat și este implementat de șapte unități de management de destinație, coordonate de Asociația de Ecoturism din România „Este o premieră pentru România existența unui program de finanțare pe un subiect bine definit cum este destinația de ecoturism, pe o durată așa de lungă. Vorbim de două module de finanțare de 4 ani fiecare, care au început în 2015 și vor continua cel puțin până în 2023”, subliniază László Potozky, directorul Fundației pentru Parteneriat.

Programul stimulează profesionalizarea managementului destinațiilor de ecoturism și reușește să propulseze rețeaua de destinații sub brand-ul Descoperă Eco-Romania pe piața națională și internațională de turism.

Articolul precedentBani de la Guvern pentru închiderea minelor din Valea Jiului
Articolul următor„Fabrica de pian”, în concert caritabil la muzeul din Deva