Iarna s-a reîntors în stațiunea montană Parâng. Astăzi, 1 mai, în munte stratul de zăpadă s-a reașternut peste crestele montane. La peste 1700 de metri altitudine ninge viscolit. Până la ora 21:00, meteorologii au emis o atenționare de instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului.
În cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp.
În cursul zilei de 1 mai, vântul va avea local și temporar intensificări în majoritatea regiunilor, cu rafale în general între 45 și 55 km/h.