Un incendiu puternic a izbucnit, astăzi, la un atelier auto din localitatea Cristur, de lângă Deva. Un autocar s-a făcut scrum, iar pompierii au reușit să intervină înainte ca flăcările să cuprindă alte două astfel de autovehicule, precum și o casă din imediata apropiere.

 

Patru echipaje de pompieri, de la Detașamentul din Deva, au intervenit pentru stingerea focului. În momentul în care aceștia au ajuns la fața locului, flăcările se manifestau la un autocar ce era garat în acel atelier.

Sursa foto: ISU Hunedoara

„Autocarul se afla în reparații în atelierul ce mai adăpostea lemn, unelte și accesorii pentru reparații auto. Pompierii, asistați de două autospeciale cu capacitatea de 9.000 de litri, au reușit stingerea rapidă a incendiului. Au reușit să stopeze propagarea arderii la alte două autocare și la o casă situată în apropiere”, a declarat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Pompierii bănuiesc că incendiul a fost generat de un scurtcircuit la sistemul electric al autocarului.

Articolul precedentSpitalul Județean de Urgență din Deva va fi condus de altcineva. Managerul Adina Ileana Pera- Ștefănie pleacă din funcție
Articolul următorA furat traversele de la calea ferată pentru a-și construi un gard