Mai multe patiserii, cofetării, pizzerii și restaurante de tip fast-food, din județul Hunedoara, au fost luate la control de inspectori din cadrul Direcției pentru Agricultură a Județului (DAJ), împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) și ai Oficiului pentru Protecția Consumatorului (OPC) Hunedoara.

Așa cum era de așteptat au fost descoperite nereguli la legislația sanitar-veterinară, motiv pentru care au fost aplicate și amenzi.

 

Controalele au fost efectuate, pe tot parcursul săptămânii trecute. În total, au fost verificați 16 agenți economici. Inspectorii spun că au vrut să vadă dacă aceștia respectă, în special, normele privind prepararea și comercializarea unor produse prin substituirea produselor lactate cu specialități obținute din grăsimi hidrogenate. Au fost constatate și câteva abateri, motiv pentru care s-au aplicat amenzi. „În urma neregulilor constatate și a abaterilor de la legislaţia sanitar-veterinară au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 18.000 de lei”, au informat reprezentanții DAJ Hunedoara.

Sursa foto: DAJ Hunedoara
Articolul precedentFonduri europene pentru mai multe proiecte din Vulcan
Articolul următorBăștinașii din Valea Jiului, ritualuri specifice la intrarea în Postul Paștelui