Cămin cultural din satul Petreni, comuna Băcia, și-a recăpătat strălucirea de odinioară. Proiectul reabilitării căminului din Petreni a fost demarat de fostul primar al comunei, Nicolae Panța, prin întocmirea documentațiilor necesare obținerii avizelor pentru începerea refacerii și modernizării căminului, iar începerea lucrărilor și finalizarea acestora s-a făcut între 2016 și 2018 pe mandatul primarului Florin Alba.

“Ne bucură să vedem această continuitate la nivelul conducerii primăriei Băcia în vederea ducerii la bun sfârșit a proiectelor de investiții din comuna noastră, deoarece acest lucru duce la îmbunătățirea vieții, la creșterea gradului de confort și civilizație a locuitorilor acesteia. Noul edificiu de cultură este modern și utilat conform standardelor europene, are o capacitate de peste 120 locuri, este compartimentat corespunzător desfăşurării atât a unor activităţi cultural-artistice (scenă, spaţii pentru artişti, vestiare etc.), precum şi pentru activităţi ce ţin de viaţa cetăţenilor: nunţi, botezuri, sărbători religioase, înmormântări”, arată reprezentanții administrației locale.

Ceremonia de inaugurare a debutat cu o slujbă de sfințire a căminului oficiată de preotul paroh al satului Petreni, David Totu. Primarul comunei Băcia, Florin Alba a oferit câte o plachetă omagială tuturor primarilor dinaintea sa, care au făcut posibilă realizarea acestui proiect. A urmat apoi un deosebit spectacol folcloric susținut de artiști de mare valoare ai cântecului popular românesc, precum Nicoleta Voica, Vasile Conea, Mariana Suciu, Viorica Brândușan, Denisa Mureșan și Bogdan Firu, care prin prestația lor artistică i-au încântat pe toți cei prezenți în sală, încheind astfel într-nu mod foarte plăcut acest eveniment deosebit din viața comunității locale.

 

Articolul precedentConsiliul Județean Hunedoara revigorează parteneriatul cu drumarii
Articolul următorMarea mobilizare. Rezerviștii din județ, chemați la unitățile militare