Un eveniment dedicat Tatianei Stepa va avea loc, la Lupeni. Palatul Cultural Minerul va găzdui sâmbătă, 12 octombrie 2019, o nouă ediție a festivalului ”Cântec pentru prieteni”, dedicat memoriei celei care a fost Tatiana Stepa.

Evenimentul, ajuns la cea de-a IX-a ediție, este organizat de Asociația Culturală ”Tatiana Stepa”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni, precum și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.

La ediția din acest an, vor aduce prin cântecul lor pentru prieteni, un omagiu Tatianei Stepa – Cetățean de onoare al municipiului Lupeni, nume alese ale folkului românesc precum: Mircea Vintilă, Ocru, Dan Vană, Constantin Niculae, Luminița Donisă și Cătălin Stepa (fiul regretatei artiste). Invitat special al acestui emoționant eveniment cultural-artistic este pianistul Aurelian Epuraș. Prezentarea spectacolului este asigurată de Ionuț Drăgotesc.

Spectacolul ”Cântec pentru prieteni” – In Memoriam Tatiana Stepa va avea loc la Sala Palatului Cultural ”Minerul” din municipiul Lupeni, sâmbătă, 12 octombrie 2019, de la ora 18,00. Biletele pot fi achiziționate de la Palat, zilnic între orele 10,00-14,00.

Articolul precedentExperții INSEMEX, la Forumul Autorităţilor de Reglementare în Domeniul Securităţii Industriei Miniere
Articolul următor„Mișa” Klein, o legendă a Hunedoarei. „Unicul căpitan” ar fi împlinit, astăzi, 60 de ani!