Mineritul a existat și există în mai multe zone din Europa. Nu doar în Valea Jiului se pune lacătul pe această activitate, ci și în alte 41 de regiuni din Europa. și aestea au fost incluse în platforma dedicată zonelor miniere aflate în tranziție.

Există exemple de bune practici în ceea ce privește tranziția, astfel încât procesul să fie unul lin, și nu abrupt. Sunt state în Europa care au alocat sume importante de bani pentru reconversia oamenilor.

”S-a discutat foarte mult despre ceea ce se întâmplă în fiecare stat membru, care mai are regiuni miniere și unde se mai produce energie pe cărbune. Sunt state precum Germania, Cehia, Grecia, Polonia, unde guvernele din aceste state, pe lângă toate aceste discuții și finanțări europene, alocă bani foarte mulți pentru un plan de restructurare sau reconversie a activității din zonele miniere. Germania a alocat deja 2 miliarde de euro pentru această tranziție. Ei au pus o dată cel mult până în anul 2038, până când această tranziție va trebui să fie finalizată, dar lucrurile sunt foarte avansate. Grecia, dacă acum 2 luni spunea că va merge cu această tranziție până în 2050, la această reuniune de la Bruxelles au venit și au spus că ei vor să închidă până în 2030. Grecia are producție de energie pe lignit și au investiții foarte mai care vor fi finalizate anul viitor. Se schimbă foarte rapdid ceea ce se întâmplă în această zonă cu tranziția justă. La fel Ungaria, Spania au dat a termen 2030”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Potrivit edilului, există posibilitatea ca și România să aibă termen anul 2030.

Comisia Europeană a lansat în 11 decembrie 2017 ”Platforma pentru regiunile carbonifere în tranziție”, una dintre principalele măsuri ale pachetului “Energie curată pentru toţi europenii”.  Platforma facilitează dezvoltarea de proiecte și strategii pe termen lung în regiunile carbonifere, în scopul lansării procesului de tranziție și ca răspuns la dificultățile sociale   și de mediu.

 

 

Articolul precedentGrădiniță nouă pentru copiii din Lupeni
Articolul următorComplexul acvatic din Deva, închis pentru o zi